Laura Codruța Kovesi se declară surprinsă că în UE există discrepanțe mari în privința numărului investigațiilor fraudelor financiare: Există state cu sute de cazuri și state cu 3-4 cazuri.

Pandemia care a determinat alocarea de mai mulți bani europeni poate înseamna mai puțină rigurozitate în respectarea regulilor și implicit un risc mai mare pentru fraude financiare, a declarat procurorul-șef european al Parchetului European.

„Atunci când vorbim de apărarea statului de drept, implicit de combaterea corupției și a fraudei financiare, Parchetul European va avea un rol foarte important. Mă refer mai ales la această situație cu pandemia, o situație în care pentru prima dată o să avem mai mulți bani care merg către statele membre, mai multă flexibilitate și mai puțină rigurozitate în a respecta anumite reguli, ceea ce înseamnă un risc mai mare pentru a avea fraude financiare”, a afirmat Laura Codruța Kövesi.

Ea a adăugat că daunele cu TVA la nivelul UE pot ajunge într-an la aproximativ 30-60 de miliarde de euro, conform Institutului Kiel pentru Economie Mondială. Cea de-a doua concluzie a studiului este că există corupție în toate statele UE.

„Analizând diferența între exporturi și importuri în fiecare stat, concluzia este că nu avem țări curate. Nu avem nici țări care să fie cele mai corupte, să poți să zici că mereu este un vinovat de serviciu și corupția este mai mare, dar nici nu avem țări curate în Europa. Astfel de infracțiuni se comit în toate statele membre. Parchetul European va avea avantajul abordării unitare. Investigarea acestui tip de fraude va fi o prioritate în toate statele membre”, a explicat procurorul-șef european.

Când i-a fost cerut să realizeze bugetul pentru înființarea Parchetului European, Laura Codruta Kövesi a solicitat un raport despre fraudele financiare investigate în ultimii patru ani în cele 22 de state membre ale Parchetului.

„Am constatat cu surprindere că sunt foarte mari discrepanțe. Există state membre în care sunt investigate sute de dosare în fiecare an și state în care sunt investigate trei sau patru dosare. Nu înseamnă că acele state sunt cele mai curate, ci poate că nu a existat o prioritate pentru a investiga aceste infracțiuni. (…) Vom putea avea 140 de procurori în cele 22 de state membre. Ei trebuie, cel puțin pentru început, să investigheze minim de 3.000 de dosare”, a spus Laura Codruța Kövesi.

Întrebată despre evoluția numărului de infracțiuni în timpul pandemiei, oficialul european a spus că se așteaptă la o creștere a fraudelor financiare în sistemul medical.

„În sistemul medical, cu siguranță, numărul de cazuri în această perioadă ar putea să fie la fel ca și în trecut sau chiar ar putea să crească. Mă refer în special la domeniul achizițiilor publice. Aici sunt convinsă că numărul achizițiilor publice a crescut și, în general, când sunt făcute fără licitații, fără reguli stricte, este clar că există un risc mai mare pentru fraude”, a declarat procurorul-șef european.

Visits: 2